Să încurajăm copilul să gândească

Să încurajăm copilul să gândească

Gândirea copilului se dezvoltă treptat, odată cu provocările și situațiile în care este pus să găsească soluții și răspunsuri, atât practice cât și teoretice. De la încercarea de a-și apropia un obiect prin intermediul acțiunii asupra altui obiect (ca în cazul tragerii feței de masă pentru apucarea jucăriei) până la găsirea unei soluții în dilema “vreau să merg la ziua unei prietene, dar mâine am examen și nu am terminat de învățat”, copilul este principalul protagonist în procesul de selecție, planificare și implementare a deciziilor.Toate acestea se trăiesc și se exersează. Bineînteles că adultul-părinte, adultul-profesor, adultul-consilier și alte persoane de susținere, au un puternic rol orientativ și de modelare în relația dintre gândurile și acțiunile copilului.

Read more

Dezvoltarea copilului în perioada antepreșcolară (1-3 ani)

Dezvoltarea copilului  în perioada  antepreșcolară (1-3 ani)

În perioada antepreșcolară, transformările de ordin cognitiv, fizic sau emoțional sunt numeroase. Ele se reflectă în interesul tot mai crescut înspre lume și funcționarea ei și sunt susținute de interelațiile grupului familial. În acest sens, copilul are nevoie de un orar și un stil de viață accesibile trebuințelor sale, de reguli și limite, de o organizare cât mai funcțională.

Această etapă este definitorie pentru consolidarea autonomiei, perfecționarea motricității și nuanțarea comunicării verbale. Copilul va folosi ca principală metodă de cunoaștere o variată manipulare a obiectelor. Gândirea antepreșcolarului este dominată de animism și antropomorfism, iar in partea a doua a perioadei este recunoscut debutul personalității.

Read more