Pericolul de a nu te confrunta cu niciun pericol în primii ani de viață

Pericolul de a nu te confrunta cu niciun pericol în primii ani de viață

 

Încă de când noul-născut începe să utilizeze mâinile și gura ca instrumente de explorare a mediului, există un puternic distres din partea părinților cu referire la testarea limitelor și posibilităților din partea acestuia. Fiecare părinte se întreabă despre când, cum, cât ar trebui copilul să fie lăsat de liber în demersul lui de cunoaștere și explorare . În primii ani de viață, totul se întâmplă repede. Creșterea și schimbarea opțiunilor și preferințelor din activități sunt privite de multe ori cu anxietate, îngrijorare, confuzie și o atitudine extrem de vocală. Consider că este firesc să ne întrebăm în legătură cu sănătatea și siguranța noastră și a celor dragi (mai cu seamă a propriului copil), dar totodată cred că este nevoie să ne însoțim de o autoevaluare în privința motivelor și a contextului în care “ne facem griji” – este un pericol cu adevărat real la mijloc? Cât de mult este vorba despre siguranța fizică a copilului și cât de mult are de-a face cu siguranța noastră emoțională? Care sunt limitele de care nu putem trece? Cum am putea sa asigurăm securitatea copilului fără să-l privăm de actul activ al explorării?

Vă las pe fiecare în parte să răspundeți la aceste întrebări. Luați-vă timp de reflecție și luați-vă o situație concretă din numeroasele peripeții trăite de cei mici și întrebați-vă, cu voce tare, despre atitudinea dumneavoastră. Și pentru că am început să ne lăsăm purtați de întrebări (iar întrebările îmi par o cale sănătoasă și curajoasă înspre adevărurile personale), voi reveni înspre acele când, cum și cât puse în relație cu încercările micilor exploratori.

Pentru a găsi răspuns la întrebarea “cand?”, aș utiliza informația care susține că omul este într-o relație pozitivă cu curiozitatea și natura sa relațională încă de la naștere. Astfel, răspunsul ar fi -de la naștere pe tot parcursul vieții. Watson, Piaget, Ainsworth, congnitiviști și psihologi ai învățării fac cunoscut faptul că bebelușul, în condiții generale de sănătate, este dornic să cunoască mediul înconjurător, înca de la câteva luni. Mai întâi prin apucare și pipăire, prin intermediul suptului, dar și prin văz , auz, miros, iar din preajma vârstei de 8 luni, odată cu deplasarea de-a bușilea, mijloacele motrice sunt mult mai diverse. Piaget consideră că prima formă de inteligență e cea psiho-motorie (de la 0 la 2 ani), acumulată prin contactul copilului cu lumea stimulilor. Astfel se îndeplinesc primele achiziții care fac posibile procese mai complexe, precum gândirea, limbajul, actul imaginativ. Curiozitatea ia o altă formă după 3 ani. La fel și explorarea. Lumea copilului devine preponderent fizică. Este foarte interesat să cunoască proprietățile și funcționarea obiectelor, dar și să fie parte din mediul extern. Studiile au demonstrat că activitățile fizice precum cățăratul, rostogolirea, săritul, îmbunătățesc activitatea cerebrală fiind activităti utile dezvoltării cognitive. Așadar, o minte sănătoasă într-un trup sănătos. De asemenea, un copil activ va fi un adult încrezător, armonios și cu o puternică capacitate de a utiliza mediul fizic. Bineînțeles, acest când este limitat de programul zilnic al copilului, de situații în care alte activități se impun cu obligativitate, de situațiile de risc și constrângerile aduse de vârstă. Principal este ca cel mic să aibă zilnic ocazia să cunoască, să cerceteze și, automat, să pună întrebări.

La întrebarea “cum ar trebui copilul să exploreze?” voi înclina înspre a aduce în vedere imensa creativitate de care dispunem, în toate etapele vieții. Pe de o parte, non-directivitatea este benefică pentru că în primii ani din viață se cristalizează o bună parte din pasiunile de mai târziu. Așadar, sa-l lăsăm să aleagă. O plimbare prin grădină, participarea la frământarea aluatului unei prăjituri,  un loc de joacă cu jucării din diferite materiale textile pot fi ocazii ideale pentru explorare. Pe de altă parte, consider că sunt importante și programe semi-structurate și chiar directive, în care copilul să își poată focaliza atenția și interesul pe preocupări încadrate între anumite condiții. Plastilina,instrumente muzicale din lemn, jocurile cu forme, sunt doar câteva dintre activitățile vizate în acest fel. Aici trebuie avute în vedere riscurile aduse de contactul cu obiecte contondente și ascuțite, cu substanțele toxice, sau cu micile jucării ingerabile ce nu pot fi expuse copiilor până în 2 ani.

Dacă întrebarea “când?” se referea la o perioadă de timp, “cât?” mi se pare că duce discuția înspre gradul sau nivelul în care copilul poate să se deplaseze într-o zonă de permisivitate. Este despre gradul de libertate acordat de adult relației sale cu copilul și despre încredere, atât interpersonală cât și de sine. Sunt de părere că limitele impuse și autoimpuse trebuie puse în discuție în relație cu ce poate copilul să facă la vârsta sa, din punct de vedere psiho-motric, social și mai ales al siguranței.  În acest punct, consider că granițele de permisivitate se pot relaxa odată cu vârsta, cât și cu experiențele comune, iar un ghid de sănătate , precum  Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani, coordonat de dr. Mihaela Ionescu,  este de mare folos. Pe lângă acest fapt, părintele are de partea sa posibilitatea de a controla și eficientiza mediul, asa cum susține și Thomas Gordon in Părintele eficient.Odată ce nu lăsăm în apropierea copilului obiecte cu care se poate răni, amenajăm o cameră de joacă în care să predomine obiectele moi și de cauciuc sau le oferim celor mici șansa să exploreze prin intermediul unor obiecte funcționale, pentru vârsta lor, o mare parte din problemă devine soluție.

Așadar, orice pericol poate fi îmblânzit și diminuat în momentul în care suntem de partea copilului, ci nu de partea propriei frici. Un bun control al deciziilor din partea adulților, un management realist al limitelor și multă încurajare reprezintă un real ajutor pentru autodepășire și învățare.

 

 

Bibliografie :

 

1.Gordon,T., Părintele eficient, Editura Trei, București, 2014

 

2.https://copilariefericita.wordpress.com/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *