Să încurajăm copilul să gândească

Să încurajăm copilul să gândească

Gândirea copilului se dezvoltă treptat, odată cu provocările și situațiile în care este pus să găsească soluții și răspunsuri, atât practice cât și teoretice. De la încercarea de a-și apropia un obiect prin intermediul acțiunii asupra altui obiect (ca în cazul tragerii feței de masă pentru apucarea jucăriei) până la găsirea unei soluții în dilema “vreau să merg la ziua unei prietene, dar mâine am examen și nu am terminat de învățat”, copilul este principalul protagonist în procesul de selecție, planificare și implementare a deciziilor.Toate acestea se trăiesc și se exersează. Bineînteles că adultul-părinte, adultul-profesor, adultul-consilier și alte persoane de susținere, au un puternic rol orientativ și de modelare în relația dintre gândurile și acțiunile copilului.

     Gândirea liberă, în folosul copilului și purtând amprenta valorilor și a principiilor familiale și comunitare, se naște din încrederea copilului în sine și din respectul față de propriile păreri și credințe. Odată ce copilul este respectat pentru cine este, ajunge la rândul său să își dea voie să se simtă bine cu el însuși, încrezător și armonios, iar începând din acest punct, să își dea voie să gândească. Să își pună întrebări, să privească lucrurile din mai multe perspective, să pătrundă cu atenție în forul său interior, să gândească. Și nu va gândi “greșit”.

       Încurajarea părinților vine, în principal, din atitudinea pe care o arborează în fața copilului. În acest sens, este nevoie să ne eliberăm de sub gândirea  “alb-negru”, de sub dualitatea “bine-rău” ce va inocula o învățătură rigidă, absolutistă, sufocantă minții tinere și dezinvolte.

       De asemenea, este important să nu privim gândurile și impresiile derivate din experiențele personale ca axiome sau teorii din care se dezvoltă legi de gândire și acțiune care ar trebui interiorizate de copii în mod absolut. Exemplul personal poate veni ca un ajutor, dar întotdeauna ceea ce simte copilul, motivațiile și consecințele pe care acesta le anticipează vor fi principalele dimensiuni care ne oferă un portret al situației provocatoare pentru cel mic. Emoțiile, motivațiile și consecințele anticipate îl vor ajuta pe copil să gândească un răspuns, să aleagă un comportament. Rolul adultului poate fi un rol auxiliar, prin întrebări care vor facilita identificarea emoțiilor, motivațiilor, consecințelor.

      La fel de importante sunt exemplul comportamental oferit de adult în prezența copilului, flexibilitatea și creativitatea cu care este întâmpinat copilul, sau regula celor două întrebări, care îl va ajuta să își analizeze experiența. Această tehnică presupune ca întotdeauna după o întrebare “de deschidere” (“cum te simți?” sau “cum ți-a fost ziua?”) să urmeze o a doua întrebare care să dea voie copilului să intre în experiența respectivă și să o exploreze în mod autentic (“de ce sentimente mai esti conștient?” sau “ ce anume ți-a ramas în minte în legătură cu ziua de azi?”).

     Pentru a dezvolta capacitatea copilului de a gândi singur, este necesară și o bună dezvoltare a inteligenței intrapersonale. Putem încuraja această fațetă a inteligenței! Ca liant între inteligența emoțională și cea socială, inteligența intrapersonală îl va ajuta pe viitorul adult să caute răspunsuri despre propria existență, cu privire la emoțiile sale, la aspectele identitare și de apartenență. Mary Hartzell, specialist în educație parentală, vorbește despre cum comunicarea autentică începe dinspre mesajele pe care ni le spunem noi înșiși. Și pentru ca aceste mesaje să aibă sens și o explicație, este necesară reflectarea sinceră a sentimentelor și trăirilor personale.  Astfel, un individ cu o bună capacitate de introspecție (cu o dezvoltată inteligență intrapersonală) este un individ în stare să înteleagă ce îi determină gândurile și acțiunile și cum anume le poate controla sau schimba.

    Toate aceste aspecte pot fi instrumente ușor de utilizat, dragi părinți, în drumul spre dezvoltarea unui copil independent în gândire, îndreptat spre cunoaștere, încrezător în sine.

 

Bibliografie:

  • Elias, M.J., Tobias, S.E., Friedlander, B.S., Inteligența emoțională în educația copiilor, Editura Curtea Veche, București, 2012
  • Verza, E., Pishologia vârstelor, Editura Hyperion, București, 1993
  • http://www.kidsinthehouse.com/all-parents/experts/introductions/meet-mary-hartzell-med?qt-more_videos=1#qt-more_videos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *